Adevăruri ale Industriei Farmaceutice

Lectură recomandată

Arrow to the left Înapoi la prima pagină

Our Daily Meds
ISBN 978-0312428259 | $ 19,00
Comandă această carte pe www.amazon.com

de Melody Petersen

În ultimii 30 de ani, companiile farmaceutice au acaparat controlul asupra medicinei americane punându-şi agenţii de marketing la treabă. Aceştia inventează boli pentru a vinde apoi pastile care le "vindecă" şi atrag de partea lor medicii, oferindu-le vacanţe în staţiuni, mese de lux şi bani cu pumnul.

Aceştia fac reclamă medicamentelor pe bază de reţetă la cursele NASCAR, în metrou şi chiar în biserici. Medicamentele pot salva vieţi, dar promovarea fără scrupule a acestor produse a ajuns să coste mult prea scump. Se estimează că medicamentele pe bază de reţetă luate conform instrucţiunilor ucid un cetăţean american la fiecare cinci minute.

Numărul americanilor dependenţi de medicamente este mai mare decât al celor dependenţi de cocaină. Iar drumurile sunt mai puţin sigure de când persoanele care se îndoapă cu medicamente se urcă la volan. În "Our Daily Meds" (Medicamentele noastre cele de toate zilele), jurnalista Melody Petersen pune cap la cap toate punctele pentru a arăta cât de subtile, de extinse şi de periculoase au devenit puterile Big Pharma (Marea Industrie Farmaceutică).